M-am trezit sâmbătă dimineață întrebându-mă de ce vreau eu să merg la TEDx? De ce? De ce? De ce? Mi-am spus că dacă n-o să-mi placă o să plec pur și simplu de acolo, fără să-mi pese de banii dați pe bilet. De obicei sunt extrem de entuziastă în astfel de situații, dar acum...
Era o coadă foarte lungă la intrare, care treptat mi-a dovedit cât de scurtă a fost la început. Oamenii erau îmbrăcați frumos, iar aerul de dimineață de toamnă îmi amintea de anii de facultate. Eram nerăbdătoare să văd cum e înăuntru, dar mă simțeam bine și așteptând. Nu eram anxioasă. Anxios este un termen pe care l-am (re)descoperit la TED. Anxiosul în relație este cel care întreabă „Mă mai iubești? Dar sigur mă iubești? Dar de ce nu m-ai sunat atunci?” etc etc. Se poate oare extinde acest comportament, de la relația de cuplu la relația părinte-copil? Cât de greu trebuie să fie pentru un copil să gestioneze un astfel de comportament! Ce să spun de un comportament evitativ?! Despre aceste tipuri comportamentale a vorbit unul dintre speakeri la TEDx.
Mi-am petrecut TED-ul cu o prietenă nouă și cu prietena ei. Ne-am așezat în față, pe al patrulea rând, în partea stângă. Sunt multe lucruri wow care s-au petrecut atât de discret... încât îmi vine să mă întreb dacă au fost reale sau nu. Anyway, poate că am fost un pic anxioasă. Mă panichează băile acestea de mulțime pentru că deși întâlnesc/văd oameni cunoscuți niciodată nu știu ce să spun, cât să vorbesc în astfel de situații, cât să-i rețin. Uneori mă simt bine doar să stau și să privesc mulțimea. Alteori îmi vine să turui într-una pentru că altfel nu pot suporta tensiunea tăcerii. Dar, cel mai tare mă îngrozește gândul că s-ar putea să mă întâlnesc cu cineva care să nu mă vrea în preajmă, iar eu să-l rețin mai mult decât și-ar dori. Me. Me. Me. And me again! Too much useless thinking, I`ll change that!
În timp ce MC-ul prezenta evenimentul, mă gândeam cât de tare mi-ar fi plăcut să știe că cineva îi numără ă-urile. De fapt nu le număra nimeni (sau poate întreaga sală?), dar cred că ar fi scăpat de câteva dintre ele dacă ar fi știut de o astfel de regulă.
Ideas worth doing. Aceasta a fost ideea forță a evenimentului. Văzându-mă în fața atâtor oameni care au venit să vorbească 15 minute despre lucrurile care li se par lor importante nu puteam să nu mă întreb despre ce-aș fi vorbit eu dacă m-aș fi aflat pe scenă.
S-a pornit de la ideea că de-a lungul istoriei oamenii au făcut lucruri teribile luptând pentru propria familie. Și că istoria este magister vitae. Au urmat multe gânduri și idei, unele personale, altele științifice. Să spun că m-au transformat ar fi prea mult. Dar pot spune că m-au făcut să iau decizii. Discursul unui bărbat despre lacrimi m-a convins că trebuie să-mi spun povestea vieții și că trebuie să vorbesc la un moment dat despre marele secret din viața mea. Iar discursul despre dans a avut impactul cel mai puternic la nivel fizic. Atitudinea celei care vorbea m-a făcut să-mi îndrept spatele în timp ce o priveam și ascultam, minunându-mă în același timp de cât de mult contează felul în care ESTE cel care se află în fața mulțimilor. Do you want to be beautiful or you want to create beauty?
Dar cel mai tare m-a emoționat Cristina Flutur. Cristina Flutur a jucat în După dealuri și la Cannes, în 2012, a câștigat premiul pentru cel mai bun rol feminin. Știind toate acestea, în timp ce o ascultam vorbind despre cum mereu i s-a spus că nu poate fi actriță, intensitatea era maximă. Și, de fapt, chiar nu contează premiul! Ea ESTE actriță! Am abordat-o la sfârșitul evenimentului, am întrebat-o ce crede despre talent, și i-am spus că am văzut filmul și că mi-a plăcut foarte mult. Cum puteam eu să reproduc exact felul în care m-am simțit, cât de mult mi-a plăcut, ce profunzimi a trezit în mine? Așa că am spus doar că mi-a plăcut foarte mult. Suna gol și sec...
Ni s-a vorbit și despre Cluj și despre România și despre extraordinarele oportunități care zac sub nasul nostru (I agree!). Despre cum nu vine sfârșitul lumii dacă nu citești cărți în societatea de azi când există atâtea alte căi de exprimare și manifestare. Despre cum nu este vorba să fii mereu cel mai bun și să iei note maxime pentru că de fapt competiția o duci cu tine însuți. Întreaga sală a remarcat cuvântul fulgarin, trezind zâmbete și murmur de fiecare dată când era folosit. Leneș. Fraier. Infantil. Un discurs cu expresii de pus pe cărți poștale: E altfel țara aici, la Cluj., Suntem toți în aceeași sâmbătă.. Iar afirmația unui alt speaker, Mereu va fi nevoie de sânge, mi s-a părut plină de substanță! Era un discurs despre avantajele sângelui creat în laborator, de către pasionați fără doctorate. Avem în sânge capacitatea de a ne reface. Mi-a plăcut teribil asta! Este loc (și nevoie!) în România de 400.000 de IMM-uri. Un pic despre discriminare. Look at the space. Love it, leave it or change it. Cum pot să mă simt în siguranță prin acțiunile mele?
Și acum partea hedonistă. Brioșele și biscuiții cu ciocolată! The best ever! Cu soțul meu am început să facem un top al celor mai bune chestii mâncate prin diverse locuri. Nu știu ce pește pe o barcă în Croația, cea mai bun pizza pe o străduță din Ljubliana. Și acum EU am mâncat cele mai bune brioșe și cei mai buni biscuiți cu ciocolată la TEDx Cluj.
Viața e frumoasă!
Milch, the Storyteller
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu