Îmi doresc să nu uit ceea ce trăiesc în această perioadă
când Teea crește ca-n povești. Sufletul meu e uneori ca o grădină luxuriantă,
alteori e arid și sunt convinsă că
asta li se întâmplă multor oameni, indiferent dacă sunt sau nu părinți. De trei
luni îmi tot imaginez cum aș formula diferite întâmplări în scris. M-am săturat
să tot trăiesc în imaginație și am hotărât să scriu pe blog chiar dacă nu sunt
mulțumită de formulări și de valoarea literară a textelor. Reacțiile voastre (de
orice fel) mă vor face să continui.
De dimineață am
lăsat-o pe Teea în pat și-am alergat să-mi torn niște lapte. E esențial să iau
micul dejun cât mai devreme (adică nu pe la 11-12), esențial pentru organismul
meu care are nevoie de nutrienți și pentru Teea carer are nevoie de lapte,
lapte care nu e destul dacă eu nu mănânc. Lapte-n țâțe... Mă întrebam dacă e
destul de cald, dacă-mi va plăcea sau nu. Pentru că, în viața de dinainte de
Teea, mâncarea trebuia să fie într-un anume fel, să aibă o anumită temperatură
ca să fie perfectă. Seara când mă culcam hainele trebuiau să stea perfect pe
mine, nu suportam ca bluza de pijama să-mi iasă din pantaloni, nu suportam să
am părul prins, să nu port un anume fel de lenjerie. Acum toate acestea nu sunt
așa, le simt, le văd, dar nu-mi pasă de ele și-mi vine să le zâmbesc ca unor
fantome răutăcioase. N-apuc, pentru că mai vreau un pic de somn.
Sunt mulți cei
care-și doresc copii, sunt mulți și cei care nu-și doresc. Mă gândeam că cei
care-și doresc ar trebui să știe că poate vor fi nevoiți să facă mereu alegeri.
Ceva de genul să mănânc sau să fac un duș? Sau să scriu pe blog? Pentru toate
nu este vreme. Când eram dintre cei fără copii prietenele îmi spuneau că vaaai
ce va urma. Îmi era cumva teamă, dar în cea mai mare parte așteptam totul cu
sufletul la gură. Acum, după sarcină și după 3 luni de la naștere, le-aș spune
celor care urmează să fie părinți să ia totul ca pe o aventură. Aventurile sunt
palpitante pentru că te pun în condiții extreme, implicit te transformă și te
fac să simți că trăiești. Și, turnându-mi laptele-n bol, îmi dau seama că nu am
ales o aventură de-o lună într-un loc sălbatic, ci am ales o aventură pe viață.
Țineți-mi pumnii!