miercuri, 23 octombrie 2013

BAL MASCAT la OPERA CLUJ


Eram în întârziere! Clar eram în întârziere - spectacolul de operă, BAL MASCAT, începea la 18.30, iar la 18.20 noi abia porneam de-acasă. Parcările din apropierea teatrului erau toate ocupate. Îmi imaginam ce nasol avea să fie să intrăm după ce spectacolul începuse.
- Dar oare ce-am făcut de ne-am lungit așa?
- Nu știu, am răspuns eu, derulând în minte evenimentele.
Chiar nu înțelegeam cum era posibil ca: să te speli pe dinți, să te piepteni, să iei niște haine pe tine (ok, rochia nu era călcată), apoi să te încalți, să iei haina și să închizi ușa, să dureze DOUĂZECI de minute. Deseori am această surpriză!
După ce-am găsit parcare, destul de aproape de teatru, mersul nostru devenise un fel de pasul uriașului, ALERT!
- Oh! Dar uite câți oameni mai sunt încă afară!
Ce ușurare să văd că erau alții mai întârziați. Mai degrabă o speranță că s-ar putea să nu fi început încă. Imaginea spectacolului început mă bântuia în continuare. Până când doamnele ne-au luat biletele și-am văzut oamenii. Nu începuse!
Era multă lume, un spectacol cu SALA PLINĂ! Întotdeauna mi-au plăcut spectacolele cu sala plină. Copii gălăgioși, tineri, oameni în vârstă, oameni frumoși, eleganți, pe care i-am putut studia în voie în pauze. Cel mai mult mi-au plăcut pantofii unei doamne de vreo 50 de ani. Erau negri, de lac, și aveau pe toc o broderie aurie. Și copiii care fugeau la Panemar în pauze să-și ia cornuri (am mers și noi să-mi iau apă, era extrem de cald înuntru, iar ochii mă usturau de sete).
Dupa ce am văzut Traviata acum câțiva ani, când costumele și decorul au cam lăsat de dorit, de data aceasta îmi era un pic groază de ce avea să urmeze. Acest spectacol era practic un cadou pentru soțul meu, de ziua lui. Îmi doream să fie unul reușit.
Când cortina s-a ridicat, imediat ce am văzut costumele și decorul, am știut că totul avea să fie MINUNAT! Așa a și fost!
În pauze m-am holbat (cât am putut de discret) la oameni, la hainele lor. Mi-a plăcut mult o rochie neagră, din lână, cu maci roșii. Și muuulte alte rochițe. Și mi-a plăcut să fim acolo, printre acei oameni frumoși, cu toții formând publicul. Și mi-a plăcut un grup de doamne în vârstă, foarte cochete, dintre care una spunea ”- Să-mi faceți statuie că v-am obligat să veniți!
Ne-am întors în sală, curioși de cum avea să o sfeclească Riccardo. Pentru că Riccardo o iubea pe Amelia, soția lui Renato, cel mai bun prieten al său și secretar. Iar Renato aflase că ei se iubeau. Dar Amelia era nepătată și pură și cerea milă. Doamna din stânga mea purta o brățară din pietre verzi, cu care se juca, iar eu mă străduiam să ascult opera și nu sunetul făcut de acele pietre. Asta după ce telefonul îi vibrase, ecranul luminase, ea RĂSPUNSE și spuse în ȘOAPTĂ că nu poate vorbi. Era o femeie drăguță, la vreo 40 de ani, pe care n-aș fi crezut-o capabilă de așa atrocitate. Am privit brusc spre mâna ei, de două ori, și abia după o vreme s-a oprit din clipocitul pietrelor de jad. Evident că mi-a trecut prin minte s-o rog amabil să înceteze.
Preferata mea din spectacol a fost Daniela Tricu. Ea a interpreat rolul pajului Oscar. Am avut grijă să aplaud mai vârtos când a apărut la final și să strig ”bravo”.
Decorul... vai... mi-a plăcut atât de mult! Un joc de lumini și umbre creat de niște lămpi splendide pe panouri uriașe din lemn masiv. Foarte frumos! Și costumele, culori vii, broderii, damascuri, materiale strălucitoare, broșe, ace de păr... O splendoare!
Privindu-i pe soliști am avut o revelație. Ce minunat este să ai un dar (vocea de exemplu) și să-l poți oferi oamenilor. Sună a clișeu, dar în seara aceasta chiar am înțeles ce înseamnă să fii un canal prin care se transmite, ce dedublare se petrece pe scenă!
Am ieșit calculând numărul de persoane implicate, numărul locurilor din sală, ne-am minunat cu privire la câtă muncă implică un astfel de spectacol. Ne speriau doar numărul soliștilor și orchestra, dar dacă vorbeam și despre costume, machiaj, decor etc mă lua cu amețeli. Acasă, în timp ce mâncam tort, ne-am făcut promisiuni despre cum vom merge noi la teatru sau la operă cel puțin o dată pe lună.

Milch, the Storyteller.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu